Articole cu tag-ul ‘croaziera pe Mekong’

Laos – Croaziera pe Mekong ziua 2 Ian 2010 1569

Dupa o noapte in care umiditatea puternica si zgomotele naturii nu prea ne-au lasat sa ne odihnim foarte bine ne-am trezit devreme pentru a continua traseul spre Luang Prabang. Desteptarea tuturor era facuta de catre un angajat care se deplasa la fiecare pavilion si batea in usa – This was our wake up call

Am inceput ziua cu un mic dejun excelent, servit pe malul raului. Imi aduc aminte foarte bine privelistea raului cu ceata care se ridica usor deasupra apei la prima ora a diminetii, linistea din jurul nostru si mirosul de cafea proaspata care te atragea pe terasa. Aveam o noua zi in fata, astfel ca imediat dupa micul dejun ne-am imbarcat pe Luang Say Cruise pentru a doua parte a excursiei.

Pe malurile raului se vedeau sate ale triburilor Lao Loong, Khamu si Hmong. In Laos, satele tind sa se specializeze intr-o anume activitate. Dupa scurt timp am ajuns la prima oprire: satul Lathan – cunoscut pentru tesaturile produse manual aici.

La intrarea in sat am trecut pe langa un frumos templu buddhist, dovada ca ne aflam intr-un sat mai prosper decat cel vizitat cu o zi inainte. Casele din sat erau mari si construite pe piloni din lemn de tek inalti de pana la 3 metri. Sub case, la umbra acestora, barbatii reparau barcile traditionale cu botul lung, iar femeile teseau manual baticuri si bluze cu frumoase modele si culori vii. Pe strada principala a satului s-a format rapid un fel de piata locala, femeile venind cu produsele lor in incercarea de a vinde cateva grupului nostru de vizitatori. A inceput negocierea, studierea ofertei si cum salurile erau toate minunate, cred ca fiecare femeie din grup a plecat cu minim 3 saluri de diverse culori si modele. Un excelent suvenir, cumparat direct de la femeile care …

Citeste tot articolul
Laos – Croaziera pe Mekong ziua 1 Croaziera pe Mekong

Romania ! No Romanian persons passed here !  Acestea au fost vorbele granicerului din Laos care ne-a verificat vizele tocmai emise la punctul de granita dintre Thailanda si Laos. Nu am fost mirat, pentru ca stiam ca Laos este o tara destul de putin vizitata de romani, fiind de fapt o necunoscuta pentru multa lume. Un articol din revista Conde Nast Traveller despre Luang Prabang si o scurta documentare pe internet m-au convins sa fac un ocol din Nordul Thailandei pana in Laos pentru a vedea vechea capitala a Laos-ului, considerata perla Asiei de Sud-Est.

Granita naturala dintre cele 2 tari este raul Mekong, iar pentru a ajunge in Laos a fost nevoie de un transfer  de 90 de minute cu masina de la hotelul nostru din Chiang Rai si o calatorie de 5 minute cu o barca de pe un mal al raului pana pe celalalt. Am completat un formular, am pregatit 30 USD si ne-am asezat la coada. Dupa 5 minute am predat pasapoartele, banii si formularul si am fost invitati sa asteptam verificarea actelor si emiterea vizei. Rezervasem o croaziera de 2 zile pe Mekong cu plecare de la punctul de frontiera numit Huay Sai pana in orasul Luang Prabang. Biroul companiei era chiar langa punctul de granita, asa ca am facut inregistrarea pentru croaziera, si cat timp am servit un ceai si sotia mea o cafea au iesit si vizele. Eram gata de aceasta aventura pe Mekong.

Dupa 10 minute cu o camioneta am ajuns in portul unde era ancorat vasul numit Luangsay Cruise. Bagajele noastre erau deja pe vas si am fost primiti cu bautura rece, prosoape proaspete si fructe. Urmau 2 zile pe Mekong pana in vechea capitala a statului Laos. Luang Say Cruise este varianta luxoasa pentru a face aceasta deplasare. Mai exista …

Citeste tot articolul